As mai iubi o data

 Astazi, nu stiu de ce, mi-am amintit de colegul meu de scoala Titi O. Nu mai este de mult printre noi, dar,  cand inca nu impliniseram 20 de ani, schimbam intre noi petece de hartie mazgalite de doruri. 

Cu el si cu altii, din cand in cand, ne adunam pe bancile unui parculet si comentam pasiunile noastre de adolescenti. Pe urma, cand anii au trecut si ne mai intalneam pe strada, Titi ma certa mereu ca nu am perseverat. "Tu scriai bine inca de pe atunci" isi incheia el expunerea de motive.

Poate ca a avut dreptate. Si este cert ca niciodata nu voi afla punctul in care puteam ajunge daca nu renuntam. La fel cum, daca ma privesc pe mine cu toata maturitatea, nu pot da un raspuns pertinent la intrebarea de ce am renuntat.

Dar e bine mai tarziu, decat niciodata. Astazi, cotrobaind prin ungherele calculatorului am dat peste o mazgaleala din urma cu 4-5 ani. Pacat ca nemaifiind, Titi nu poate sa mai comenteze ca altadata. Dar poate ca acolo unde este, se bucura in sinea lui si-mi sopteste "Nu ti-am spus eu?" 

patimă

te-aș mai iubi o dată dacă ar fi aproape
o noapte fără capăt și fără loc de vină
din părăsite goluri tăcerea să dezgroape
un tu de anotimpuri pe cale să revină

când vântul te destramă rămâi ca  prima oară
pierdută nesfârșire prin timpul care-l scuturi
despreunate vremuri  din mine te coboară
ca umbra fără soare în lemnul unei ciuturi

las gingașe junghere să stea deschise-n carne
greu te feresc de mine când noaptea te răsfrânge
ești iarăși nechemarea venită să răstoarne
te-aș mai iubi o dată cu patimă de sânge

Unde este bucuria

 De mai mult de o jumatate de an stau departe de inspiratie. Sau, mai degraba, inspiratia sta departe de mine.

Cel mai sigur, eu sunt principalul vinovat. Imi tot caut o poteca spre originalitate si nu o gasesc. Poate ca trebuia sa o caut cu mult timp inainte, dar am abandonat gandul si intentia timp de aproape 40 de ani. Acum nu mai este timp destul pentru cautari. Sau sunt prea multe cautari care se cer urmate.

Cu peste un an in urma mi-au fost admise doua poeme in Viata Romaneasca. Mi-ar placea sa cred ca este un lucru deosebit. Dar in loc sa ma stimuleze, mai rau m-a rasucit in jurul axei. Poate ca nici nu este un lucru deosebit asa cum cred eu.

Candva, imi pusesem in gand aduc la lumina niste amintiri despre bunicul meu si satul lui, sat in care am petrecut multi ani pana sa ajung bun de scoala. Lucruri pe care le-am trait, lucruri pe care doar le-am auzit de la altii.Ce mai tin si eu minte. Poate ca le voi aduna intr-un volum, mai ales daca voi gasi pe cineva care sa adauge niste imagini potrivit de naive. Sa vadem. Ar fi nevoie si de o prefata scrisa mai cu dichis

Iata mai jos, ultima amintire. In minte ma mai zgandara una, dar nu stiu cand o voi asterne pe hartie. Sper sa nu fie mult de asteptat, mai treceti pe aici.

Cicerone, poștașul

de-a lungul vieții de poștaș

cicerone apucase sa distrugă cinci biciclete

cât despre suflete

nu era bătătura în magherani

în care sa nu fi adus durerea macar pentru o clipa

e mult mai ușor pentru fiecare

să primească veștile proaste prin vorbe

dupa cum gândea el

era mai bine la început

când aduna lumea la primărie cu goarna

le spunea ce avea de spus

ridica șapca în semn de rămas bun

dupa care tot omul

pleca îndărăt cu soarta lui pe umeri

unii care se-mpiedicau în drum

de ușa lui gore cârciumarul

se aruncau în pat de cum ajungeau acasa

și se sculau a doua zi mai liniștiți

când veștile proaste sunt scrise

nu e cum le-ai auzi o data și s-ar termina

îndeși scrisoarea în buzunar

o citești iarași când dai de ea

și primești veștile proaste din nou

fara sa-ți dai seama

ca sunt tot acelea de ieri

cei din sat se obișnuiseră

sa-i vadă mâna tremurândă 

batând vești stinghere pe la porți

pâna-ntr-un an 

când i-a picat în tolbă

una dintre frunzele nenorocoase ale toamnei 

a suflat cu goarna adunarea la primărie

și salutând cu șapca lui cea veche

le-a spus celor de față 

ca bucuria este întotdeauna 

de partea celor care așaza stelele pe cer

 

Un basm spus in strada

Spun unii ca se poate scrie poezie despre absolut orice. Pot fi de acord in masura in care in spatele fenomenului exista macar un pic de emotie. Altfel, ti-ai face din timp o lista cu subiecte sau, pentru economie de timp, ai ruga pe cineva sa o faca si dimineata, dupa ce bei cafeaua, vezi la ce rand ai ajuns si dai drumul la treaba. Cand inchei, bifezi in dreptul liniei ca sa nu te mai ocupi de o problema deja rezolvata si astepti sa treaca timpul pana la urmatoarea dimineata sau urmatoarea cafea, cand vine vremea sa pui degetul pe urmatorul rand din lista. Si asa mai departe ...

Lucrurile par simple, mai ales din punctul de vedere al celor care sunt specializati pe critici si comentarii. La ei, momentul de creatie este simplu, mecanic, motiv pentru care nici nu-l inceraca. Poti face poezie din orice, deja este un lucru stabilit.

Sunt strazi si strazi, dar este una anume care ma emotioneaza. De cate ori trec pe acolo n-am loc de amintiri. Din pacate amintirile au ramas numai in memoria mea pentru ca mediul inconjurator este transformat radical. Nici urma de romantism. Magazin langa magazin, interes langa interes, esti un client si atat, rasplatit cu un salut doar atunci cand cumperi ceva. Te baga mai mult seama cersetorii.

Pentru mine strada asta inseamna in primul rand milioane de pasi ai copilariei. Adica o viata, o altfel de viata. In plus, are un nume care imi aminteste de basmele pe care le-am citit.. Asa am capatat curajul sa scriu. Fiecare are dreptul sa creada si sa inteleaga ce vrea

basm de stradă

trecerea de pietoni resemnata in trei culori
pericol de viata fara de moarte
trotuarul cade furisat inauntrul vitrinelor limpezi
de sare in bucate
nicio farâma ramasa din milioanele de pa?i de copil

punctele cardinale se harjonesc in rigole
insirand margaritele
pelerinii nocturni rasfira luceferii de dimineata
in fire de busuioc

plictisitor de pedanta ziua
goneste zephirul cu sapte capete
de-a lungul rasuflarii mele
strigatul plecat din fereastra copilariei
sta prins voiniceste in marul de aur
remuscarea anilor sare din cui
in strada veche
crestand pe cel vinovat de lupta dreapta
dupa ce si-a cerut iertare
imparatul a invitat fata pe ringul de dans

 

 

 

zi de intersectie

Uneori amintirile vin nechemate. Eu stau intr-un bloc construit cu vreo 40 de ani in urma in zona copilariei mele. Din tot ce-a fost au mai ramas doua strazi cu numele. Pe una din ele sunt si acum o multime de case in picioare. N-au apucat sa le mai darame. Erau programate in etapa de sistematizare a zonei, cand strazile trebuiau indreptate, aliniate, largite. Dar au scapat.

Intersectia despre care va povestesc exista si inainte. De fapt o vale in care se intalneau vreo 3-4 strazi. Cand ploua se aduna apa din toate partile. Noroc ca solul era nisipos si se scurgea repede. Chiar asa ii ziceam zonei, ”hai pe la Nisipuri”.

Era o fantana un pic mai sus. Oamenii o ingrijeau, era mereu varuita si curata. Avea si apa buna, te racorea. 

Cand ies din casa, dupa coltul blocului dau cu ochii in plina intersectie. Uneori imi aduc aminte fara sa vreau de ce era acolo odata. Alteori, nu. Depinde de dispozitie si poate ca nu numai de ea.

zi de intersectie

căldură cât să lepezi toate vorbele-n vânt
n-ai loc de cartoane și lăzi să ocolești colțul obscen al blocului
orice petic de umbră a fugit din calea străzii
soare vărsat de fiecare pas
în guri de canal duhnind a nepăsare

în față intersecția încurcată de linii și marcaje
mai sus curba ferindu-se de oficiul poștal
la stânga
scrisori care nu știu unele de altele
în față un chioșc de ziare cu pagini înregistrate
reviste indiscrete zâmbesc din vitrină
minimarket farmacie bănci
credite azvârlite în clienți cu un simplu print
apoi blocuri

înainte era un izvor bun săpat într-o fântână văruită
obrajii clipoceau în ciutura neagră
toamna veneam la furat de gutui citate din lună
tehnică specială
le învârteam ca pe un bec să se rupă pe mutește
eludam gravitația universală
codificat ziceam că stingem lumina pomilor din grădină
știu sigur că ne reușea figura asta
în jur era o beznă că în miez de nucă

mașini căutăndu-se unele pe altele după culoare
aleargă în mintea mea
câmpul magnetic al pământului zăpăcește orice limbă
trebuie să mă dau la o parte

trecerea de pietoni a căzut din picioare
leșinată
abia se mai văd coastele întinse pe asfalt
la semafor ochiul clipește absent o singură dată
taxiurile își unesc destinele în borcanul cu miere
galbene
din spate claxonează 24

autobuzul pensionarilor cu abonamente gratuite
are stație
mai sus intersecția se frânge într-o stradă perpendiculară

aici stătea moș antonie fratele bunicii după tată
n-a avut copii
nici nu știu cine i-a vândut casa
într-o iarnă a crescut un bloc înalt cu muzică la parter
și mirese furate la spart de petrecere
nu se mai nasc moșnegi
murim de dor să mai intrăm pe poartă
viața trecută se intersectează cu golurile celor vii

desprinse de mine

Daca as vrea sa ma dau rotund, as spune ca de vorbă cu sinele se mai numește si introspecție, dar eu am stat dor de vorba cu mine insumi. Nimic special, doar capacitatea omului in a se compune din descompuneri, de a reflecta atitudinea lui în relația cu viața.

Daca mai insist in astfel de abordari, as putea deveni un critic neinteles de nimeni, dar apreciat ca genial.

desprins

nu m-am desprins ca semnul de mirare
stau tot în cale-mi pururea absent
nerăsucit în fusele orare
adânc străpuns de golul remanent

tot recompus din sume de extreme
prin cataloage doldora-n notări
abreviez natâng în teoreme
și mă înec stângaci în călimări

curtat de necuprinse ocolișuri
tresar fluid în timp cumpănitor
m-adun din picături și învelișuri
în pulbere cu miez repetitor

fugar în sinea mea ca o părere
mă risipesc-napoi în tot ce-am fost
configurat în oaze de tăcere
am învatat din mine pe de rost

Cheia

Am incercat aici putina filozofie. Unii au fost de parere ca mai degraba am realizat un fel de mister. Probabil ca nu am fost suficient de explicit sau suficient de ascuns. Aici extremele se ating.

Strofa a doua a fost apreciata ca buna. La celelalte poate ca o sa mai lucrez cu timpul. Dar o prietena imi spune ca nu e buna nici prea multa atentie data unor amanunte, mai bine zis nu trebuie lasate subiecte deschse. Asa cum a iesit, consideram treaba incheiata si ... alta la rand

încă mă rog să știu unde e cheia

din ușa zăvorâtă către lume

dacă e luată cine-or fi aceia

de-au potrivit asemănări de nume

nici n-am jucat-o pribegind pe drumuri

la cumpeni șchiopătate de fântâne

în danț cu iele roase de parfumuri

sau pe taraba caznelor păgâne

un umăr pun spre ușa încuiată

și mă întreb proscris a mia oară

când poate înăuntru stă uitată

cum s-a-ntâmplat să fiu rămas afară