desprinse de mine

Daca as vrea sa ma dau rotund, as spune ca de vorbă cu sinele se mai numește si introspecție, dar eu am stat dor de vorba cu mine insumi. Nimic special, doar capacitatea omului in a se compune din descompuneri, de a reflecta atitudinea lui în relația cu viața.

Daca mai insist in astfel de abordari, as putea deveni un critic neinteles de nimeni, dar apreciat ca genial.

desprins

nu m-am desprins ca semnul de mirare
stau tot în cale-mi pururea absent
nerăsucit în fusele orare
adânc străpuns de golul remanent

tot recompus din sume de extreme
prin cataloage doldora-n notări
abreviez natâng în teoreme
și mă înec stângaci în călimări

curtat de necuprinse ocolișuri
tresar fluid în timp cumpănitor
m-adun din picături și învelișuri
în pulbere cu miez repetitor

fugar în sinea mea ca o părere
mă risipesc-napoi în tot ce-am fost
configurat în oaze de tăcere
am învatat din mine pe de rost

Cheia

Am incercat aici putina filozofie. Unii au fost de parere ca mai degraba am realizat un fel de mister. Probabil ca nu am fost suficient de explicit sau suficient de ascuns. Aici extremele se ating.

Strofa a doua a fost apreciata ca buna. La celelalte poate ca o sa mai lucrez cu timpul. Dar o prietena imi spune ca nu e buna nici prea multa atentie data unor amanunte, mai bine zis nu trebuie lasate subiecte deschse. Asa cum a iesit, consideram treaba incheiata si ... alta la rand

încă mă rog să știu unde e cheia

din ușa zăvorâtă către lume

dacă e luată cine-or fi aceia

de-au potrivit asemănări de nume

nici n-am jucat-o pribegind pe drumuri

la cumpeni șchiopătate de fântâne

în danț cu iele roase de parfumuri

sau pe taraba caznelor păgâne

un umăr pun spre ușa încuiată

și mă întreb proscris a mia oară

când poate înăuntru stă uitată

cum s-a-ntâmplat să fiu rămas afară