Unde este bucuria

 De mai mult de o jumatate de an stau departe de inspiratie. Sau, mai degraba, inspiratia sta departe de mine.

Cel mai sigur, eu sunt principalul vinovat. Imi tot caut o poteca spre originalitate si nu o gasesc. Poate ca trebuia sa o caut cu mult timp inainte, dar am abandonat gandul si intentia timp de aproape 40 de ani. Acum nu mai este timp destul pentru cautari. Sau sunt prea multe cautari care se cer urmate.

Cu peste un an in urma mi-au fost admise doua poeme in Viata Romaneasca. Mi-ar placea sa cred ca este un lucru deosebit. Dar in loc sa ma stimuleze, mai rau m-a rasucit in jurul axei. Poate ca nici nu este un lucru deosebit asa cum cred eu.

Candva, imi pusesem in gand aduc la lumina niste amintiri despre bunicul meu si satul lui, sat in care am petrecut multi ani pana sa ajung bun de scoala. Lucruri pe care le-am trait, lucruri pe care doar le-am auzit de la altii.Ce mai tin si eu minte. Poate ca le voi aduna intr-un volum, mai ales daca voi gasi pe cineva care sa adauge niste imagini potrivit de naive. Sa vadem. Ar fi nevoie si de o prefata scrisa mai cu dichis

Iata mai jos, ultima amintire. In minte ma mai zgandara una, dar nu stiu cand o voi asterne pe hartie. Sper sa nu fie mult de asteptat, mai treceti pe aici.

Cicerone, poștașul

de-a lungul vieții de poștaș

cicerone apucase sa distrugă cinci biciclete

cât despre suflete

nu era bătătura în magherani

în care sa nu fi adus durerea macar pentru o clipa

e mult mai ușor pentru fiecare

să primească veștile proaste prin vorbe

dupa cum gândea el

era mai bine la început

când aduna lumea la primărie cu goarna

le spunea ce avea de spus

ridica șapca în semn de rămas bun

dupa care tot omul

pleca îndărăt cu soarta lui pe umeri

unii care se-mpiedicau în drum

de ușa lui gore cârciumarul

se aruncau în pat de cum ajungeau acasa

și se sculau a doua zi mai liniștiți

când veștile proaste sunt scrise

nu e cum le-ai auzi o data și s-ar termina

îndeși scrisoarea în buzunar

o citești iarași când dai de ea

și primești veștile proaste din nou

fara sa-ți dai seama

ca sunt tot acelea de ieri

cei din sat se obișnuiseră

sa-i vadă mâna tremurândă 

batând vești stinghere pe la porți

pâna-ntr-un an 

când i-a picat în tolbă

una dintre frunzele nenorocoase ale toamnei 

a suflat cu goarna adunarea la primărie

și salutând cu șapca lui cea veche

le-a spus celor de față 

ca bucuria este întotdeauna 

de partea celor care așaza stelele pe cer