Au fost zile cu ploi infernale, zile care parca nu se mai terminau. La fel si ploile, veneau oricand si de oriunde. Cel putin asa se vedea de la fereastra mea, privind in cartierul meu Crucea de piatra, altul nu cel din Bucuresti.
plouă adânc
prin curți înecate nici câini nu mai latră
cojite din ziduri ies umbrele-n gând
plutește rigola în apă curgând
și plouă adânc peste crucea de piatră
nici ziua nici noaptea nu cad la răscruce
de jur împrejur e un fum stins în creci
șiroaie de mâl spală ulițe reci
neliniști în case cât ploaia aduce
nori grei zac în drum prăbușiți de umbrele
alunecă pașii cu frică târșiti
din ramuri cad muguri de ploaie sfârșiți
scrâsnesc pe la porți ferecate zăbrele
Dupa cum vedeti, in ploaie poezia nu se uda, creste doar precum ciupercile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Unele natii sunt foarte secretoase, mergand pana intr-acolo incat inventeaza tot felul de sisteme de siguranta prin care esti tinut la dista... -
De mai mult de o jumatate de an stau departe de inspiratie. Sau, mai degraba, inspiratia sta departe de mine. Cel mai sigur, eu sunt princi...
-
Spun unii ca se poate scrie poezie despre absolut orice. Pot fi de acord in masura in care in spatele fenomenului exista macar un pic de emo...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu