Seara la mare din nou

Imi place din ce in ce mai mult genul haiku. Trebuie sa recunosc cu mana pe inima ca el inca nu ma place pe mine. Mai sunt multe lucruri asupra caruia sa ne punem de acord, dar timpul merge inainte si vom gasi caile de conciliere.

Cu cateva zile in urma am fost bucuros pentru:

seară la mare -
aripi largi de pescăruși
şi nori plutitori.

Compunere fara verb, imagine interesanta.

Cineva mi-a atras atentia ca un haiku este o poezie a simţurilor, care surprind in mod misterios realitatea, nicidecum o poezie a limbajului. Prin urmare este de dorit sa se evite referiri la pescărusi cu „aripi largi” si nori „plutitori”. Acestea sunt sunt expresii poetice. In haiku limbajul folosit trebuie să fie simplu si trebuie sa stimuleze mai mult meditatia decat simturile. Fara epitete si alte figuri de stil, in masura posibilului fireste, din moment de poezia europeana este ce este tocmai datorita figurilor de stil.

Ciudati japonezii astia, cu poezia lor care de fapt nu e poezie. Dar trebuie sa le dam dreptate sau macar sa admitem ca ei o stiu mai bine din moment ce este a lor.

Spre comparatie, iata formula ajustata la care am ajuns:

seară la mare -
scări de valuri coborând
norii către mal.

Sau poate, ca sa tinem cat mai mult aproape de varianta de plecare:

seară la mare -
trei pescăruși coborând
norii către mal.