Versuri de ocazie

A fost odata un Dănel T. Haios si nerabdator in felul lui de a fi, nu l-am cunoscut prea bine, desi am avut ocazia. Cred ca ar fi fost si greu, mai greu ca intr-un joc de-a v-ati ascunselea. Daca ar fi trebuit sa-mi ascund fata si sa numar cu voce tare pana la cincizeci sau o suta, ar fi durat apoi o vesnicie sa-l descopar pe Dănel cel Ascuns.

Am tot amanat sa ma acopar, pana in ziua in care, intamplarea parsiva mi-a convins ca n-am incotro si ca trebuie sa ma obisnuiesc ca opt ore sa-l vad aproape in permanenta.

Si totusi Dănel cel Ascuns, era simpatic intr-un fel, mai bine zis pana intr-un fel. Sustinea ca dupa ce va muri sa nu dam un ban pe creierul lui pentru ca era deja folosit.

Aproape in fiecare dimineata ne spunea:  "Aseara am fost la teatru/film/bar cu o prietena". Bineinteles ca aceasta prietena nici nu exista si ca de fapt statuse acasa fiind ocupat cu mutatul mobilei. Si chiar daca, prin absurd, lucrurile statusera intocmai asa, tot nu reuseam sa intelegem de ce la intrebarea logica: "Si?", urma invariabil raspunsul: "Si nimic".

Uneori scria pe niste foi, pe care le pitea repede intr-un sertar. Sigur ca firile noastre de cutezatori au infruntat toate pericolele si am citit foile acelea intr-un momnent de absenta. Greu de retinut mare lucru in cele cateva minute avute la dispozitie.

Imi aduc totusi aminte un vers: "Vantul calca prin padure cu picioare de pelin".

Si chiar o strofa dintr-o poezie cu inca alte doua:

Asa stau eu si ma mir
Cum de sus ma ploua.
Mandra mea e-n cimitir
Si imparte oua.