Viata de zi cu zi - cea mai simpla reteta de poezie

De la Titi, un coleg de liceu, am aflat despre Florea. Florea, si nu mai stiu cum, era un poet ultracunoscut la locul lui de munca. Dupa portar si secretara, el urma in topul de popularitate. Un tip inaltut, osos, cu niste pumni neobisnuit de mari, care te masura atent din spatele unor ochi mereu atenti. Te aborda simplu si fara introduceri dupa o zmucitura prealabila a capului.

Mai era si poet pe deasupra, de unde i se tragea si marea notorietate. Aproape in permanenta se exprima in versuri, dezinvolt si cu o mare usurinta. Multe din creatiile lui erau celebre, fiind cunoscute de aproape toti colegii sai de munca. Poeziile nu erau rupte de realitate si el, Florea, era personajul central mereu in interactiune si contradictie cu reguli si intamplari adevarate din intreprinderea in care lucra. Nu le scria pe hartie, ci le avea in cap pe toate, in fond era vorba despre viata lui.

Poeziile sale erau lungi, descriptive si numele ii aparea intotdeauna in cuprinsul celui de-al doilea vers, de regula la inceput.

De trei zile, chin si vai
Florea are guturai.

Nefiind niciodata coleg de munca cu Florea, n-am invatat poezia pe dinafara si nu-mi amintesc mai mult, dar va puteti da seama cam despre ce ar putea fi vorba.

Intr-o zi cu treburi multe,
Florea se plimba prin curte.

Era inceputul unei povesti lungi si incurcate despre o piesa demontata de pe o masina si de care nimeni nu a avut grija sa o puna undeva la pastrare. Considerata abandonata si fara importanta, Florea a luat-o si vandut-o cuiva pe 25 de lei (in banii de atunci erau 3 kg de zahar). Dupa ceva vreme, cineva si-a adus aminte de piesa, iar Florea in inocenta lui de poet a recunoscut ca el a profitat de situatie. Si de aici, un sir intreg de intamplari nefericite, intalniri cu seful de personal si directorul, presiuni si amenintari, rezumate astfel in final:

Dac-o fi asa sa fie,
Florea merge-n puscarie.