zi de intersectie

Uneori amintirile vin nechemate. Eu stau intr-un bloc construit cu vreo 40 de ani in urma in zona copilariei mele. Din tot ce-a fost au mai ramas doua strazi cu numele. Pe una din ele sunt si acum o multime de case in picioare. N-au apucat sa le mai darame. Erau programate in etapa de sistematizare a zonei, cand strazile trebuiau indreptate, aliniate, largite. Dar au scapat.

Intersectia despre care va povestesc exista si inainte. De fapt o vale in care se intalneau vreo 3-4 strazi. Cand ploua se aduna apa din toate partile. Noroc ca solul era nisipos si se scurgea repede. Chiar asa ii ziceam zonei, ”hai pe la Nisipuri”.

Era o fantana un pic mai sus. Oamenii o ingrijeau, era mereu varuita si curata. Avea si apa buna, te racorea. 

Cand ies din casa, dupa coltul blocului dau cu ochii in plina intersectie. Uneori imi aduc aminte fara sa vreau de ce era acolo odata. Alteori, nu. Depinde de dispozitie si poate ca nu numai de ea.

zi de intersectie

căldură cât să lepezi toate vorbele-n vânt
n-ai loc de cartoane și lăzi să ocolești colțul obscen al blocului
orice petic de umbră a fugit din calea străzii
soare vărsat de fiecare pas
în guri de canal duhnind a nepăsare

în față intersecția încurcată de linii și marcaje
mai sus curba ferindu-se de oficiul poștal
la stânga
scrisori care nu știu unele de altele
în față un chioșc de ziare cu pagini înregistrate
reviste indiscrete zâmbesc din vitrină
minimarket farmacie bănci
credite azvârlite în clienți cu un simplu print
apoi blocuri

înainte era un izvor bun săpat într-o fântână văruită
obrajii clipoceau în ciutura neagră
toamna veneam la furat de gutui citate din lună
tehnică specială
le învârteam ca pe un bec să se rupă pe mutește
eludam gravitația universală
codificat ziceam că stingem lumina pomilor din grădină
știu sigur că ne reușea figura asta
în jur era o beznă că în miez de nucă

mașini căutăndu-se unele pe altele după culoare
aleargă în mintea mea
câmpul magnetic al pământului zăpăcește orice limbă
trebuie să mă dau la o parte

trecerea de pietoni a căzut din picioare
leșinată
abia se mai văd coastele întinse pe asfalt
la semafor ochiul clipește absent o singură dată
taxiurile își unesc destinele în borcanul cu miere
galbene
din spate claxonează 24

autobuzul pensionarilor cu abonamente gratuite
are stație
mai sus intersecția se frânge într-o stradă perpendiculară

aici stătea moș antonie fratele bunicii după tată
n-a avut copii
nici nu știu cine i-a vândut casa
într-o iarnă a crescut un bloc înalt cu muzică la parter
și mirese furate la spart de petrecere
nu se mai nasc moșnegi
murim de dor să mai intrăm pe poartă
viața trecută se intersectează cu golurile celor vii

Dilema in plin haiku

Unele natii sunt foarte secretoase, mergand pana intr-acolo incat inventeaza tot felul de sisteme de siguranta prin care esti tinut la distanta si nu esti lasat sa-ti bagi nasul in toate treburile lor.

Anglo-saxonii, de exemplu, au sistemul lor de unitati inca din 1066, de pe vremea lui Wilhelm Cuceritorul, sistem care a fost impus in tot Imperiul. Acum Marea Britanie, Statele Unite, Canada si intreg Commonwealth-ul alcatuiesc o lume masurata in toli, uncii si barili si in care nu poti patrunde prea usor cu metrul si kilogramul.

Mai pe langa noi, la rasarit, rusii au ales sa aiba un ecartament mai larg la calea ferata. Ajungi cu trenul tau la frontiera si trebuie sa te opresti pentru ca nu poti merge mai departe. La ei liniile sunt mai late si nu poti da navala asa cum vrei tu.

Japonezii au chestiunile lor ciudate pe care este greu sa le intelegi din prima. De multe ori nu le intelegi oricat te-ai stradui, pentru ca unele sunt forme originale de autoprotectie

Haiku, un astfel de caz, este un gen traditional de poezie japoneza neobisnuit pentru firea noastra de europeni. Nu exista titlu, nu exista post scriptum, doar trei versuri alcatuite din 17 silabe repartizate astfel: cate 5 in primul si ultimul vers si restul de 7 in al doilea. Japoneza este o limba prin excelenta silabica in interiorul careia tiparul 5-7-5 creeaza, probabil, un anumit ritm sau cadenta, o anumita melodicitate.

Atins de pana poeziei, am mai citit si eu pe ici-pe colo. Odata ajuns la Haiku am stat nedumerit o vreme pana cand am constatat ca acesta este de fapt un sistem prin care cultura japoneza se protejeaza de celelalte culturi.

Sa fiu mai clar. Matsuo Bashō este considerat maestrul suprem al poeziei haiku. Iata unul dintre cel mai reusit haiku al sau

Norii, cand și cand,
Acopera luna
Improspatand lumina privirii.

Imaginea e frumoasa, nimic de zis, dar ce observam? Primul vers are 5 silabe, al doilea numai 6, iar al treilea se duce pe la 10.  Traducatorul s-a straduit sa ne transmita imaginea, dar a sarit din tipare. Nici totalul de 17 silabe nu e respectat. Adica, ce avem noi e haiku, dar nu-i haiku 5-7-5.

Sa o luam invers. Cum ziceam, candva am aflat si eu de haiku si iata dovada:

crinii infloriti -
pe gard rufele mamei
mirosind curat

Pana mai acum cateva secunde inca nu se obosise nimeni sa-l traduca in japoneza, dar daca ar face-o respectand imaginea, sunt convins ca ar incalca tiparul. Adica, la noi e haiku 5-7-5, dar la ei nu-i haiku.

Eficient acest sistem de protectie, ce ziceti? Exact cum obisnuia sa spuna un amic de-al meu acum vreo 20 de ani cand ii ceream o parere: 'E asa, dar nu-i asa'.