Au fost zile cu ploi infernale, zile care parca nu se mai terminau. La fel si ploile, veneau oricand si de oriunde. Cel putin asa se vedea de la fereastra mea, privind in cartierul meu Crucea de piatra, altul nu cel din Bucuresti.
plouă adânc
prin curți înecate nici câini nu mai latră
cojite din ziduri ies umbrele-n gând
plutește rigola în apă curgând
și plouă adânc peste crucea de piatră
nici ziua nici noaptea nu cad la răscruce
de jur împrejur e un fum stins în creci
șiroaie de mâl spală ulițe reci
neliniști în case cât ploaia aduce
nori grei zac în drum prăbușiți de umbrele
alunecă pașii cu frică târșiti
din ramuri cad muguri de ploaie sfârșiți
scrâsnesc pe la porți ferecate zăbrele
Dupa cum vedeti, in ploaie poezia nu se uda, creste doar precum ciupercile
Se afișează postările cu eticheta ploaie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ploaie. Afișați toate postările
vineri, 26 iunie 2020
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Au fost zile cu ploi infernale, zile care parca nu se mai terminau. La fel si ploile, veneau oricand si de oriunde. Cel putin asa se vedea d...
-
De la Titi, un coleg de liceu, am aflat despre Florea. Florea, si nu mai stiu cum, era un poet ultracunoscut la locul lui de munca. Dupa por... -
Spun unii ca se poate scrie poezie despre absolut orice. Pot fi de acord in masura in care in spatele fenomenului exista macar un pic de emo...